panaceu.

uite 

cum 

se desface lumea-n două,

se așază pe vârfuri de gene

și-așteaptă ca gândurile să se strângă 

în 

colțuri de ochi

și să se scurgă

peste tăcerea

buzelor;

ca-n privire 

să rămână

doar oceanul, 

trădat de suflet

și scăldat 

în kaki.

uită

cum

s-adâncește în pori,

se cuibărește în gol

și vindecă răni.

uită-te

a-

cum. 

_______________

de ce crezi că-s aici?

haos.

surd

îmi bate

iarna

în tâmple

și-aștept

ca

noaptea

să uite

iar

tot

ce-mi rămâne

în suflet

să se desprindă

din 

cer.

luna mimează

tăcerea.

Când...

doi ochi 

pândesc

orbi

și

așteaptă-n

surdină.

două luni 

aprind 

noaptea

și-i

alungă temerile-n

stele.

sufletul

se predă-n

secunde

amăgite de simțuri.

în timp

ce

liniștea

urmelor

apasă-n piele.

...dOare?

_____________

37,

tu.

rămâi pe margini

de gânduri.

ascuns printre secunde,

mi te trezești în rânduri

și-mi alinți tăcerea

cu larmă.

tot

tu

mă amețești cu

amar de

țigară,

și-mi orbești privirea

cu urme 

de iarnă.

când noaptea-mi

amorțește

simțurile în vânt.

tu-

mi

devii

cer

prin cuvânt.

___________________

37.

îmi.

Printre capilare amorțite:

rătăcit, 

te-ascunzi

și-amuțești

în umbra porilor.

trezit,

amețești

în bătaia pleoapelor.

grăbit,

aluneci printre gene

și te pierzi

printre tăceri

și scuze.

îmi intri în piele.

îmi pulsezi în buze.

Separeu de șoapte

liniștea fuge

de teama

gândului

că

timpul 

va redeschide răni, 

își va înfige ghearele

în voci

și va hrăni 

treptat

negrul de sub pleoape.

iar lumina

se scurge printre gene

și-mi alină 

setea din pori

în amintirea nopților secate.

doar cerul mai simte

cum așteptarea înghite

negrul de sub pleoape

în separeu de șoapte.