vineri, 12 septembrie 2014

miopie

e amuzant cum umbrele 
se dezbracă de noapte,
mi se lipesc de tălpi
și-mi numără pașii
ca nu cumva
să-mi piardă
urma
când soarele fuge-n asfințit. 
apoi
se-nghesuie mioape
în restul de suflet,
respirându-mi pielea
fără contur. 

_____________
ecou. 

marți, 2 septembrie 2014

criterii de selecție.

doi ochi miopi,
două brațe goale,
gene mâncate de scrum,
buze crestate de soare,
larmă-n gânduri
și unghii roase din carne.

te văd în oglindă
și parcă nu sunt. 

joi, 28 august 2014

racordaj.

nu-i nimic.
praful adapă genele cu vid,
se scutură de mine
și-mi adoarme pe stern.

doar
ochii-și deschid pupilele în mijlocul gândurilor
și se hlizesc ironic la handicapul timpului,

în timp ce
oasele se strâng în ghem
și-mi cuibăresc în cioturi negrul nopții.

s-a ales praful
cu mine.

_________________________
de mult nu mai e despre tine.

luni, 11 august 2014

ironia sorții.


Ce facem cu spațiile închise?
cu ce hrănim pereții
când ferestrele rămân fără lumină,
când tavanul îmi atinge tălpile
și-mi zgârie pielea cu ultimele rugăminți?
cu ce-mi susțin zidurile,
când ecourile îmi apasă tâmplele,
când podeaua-și privește griul scăldat în ploi
și-mi împinge-n colțuri resturi de suflet?

ce faci
când nimicul mi se cuibărește-n brațe
și-mi roade cioturile de zâmbet?

ce fac?

joi, 7 august 2014

mut III.

1
2
2,3
mi-au scăpat unghiile în piele
2,5
mi-am adunat golurile și-am prelins în mare
ploile din colț de ochi
2,7
mi-am stins oftatul cu ultima gură de lună
și-am așteptat ca soarele să-și strângă razele-n mijlocul pieptului
cât să lumineze-n capăt de lume.
2,9
pleoapele și-au pierdut plumbul
și și-au așternut în vârf de gene strigătul nopții
3.
mi-am înecat cerul. 


miercuri, 18 iunie 2014

solstițiu în privire.

capilarele apatice își caută
locul în uitare.
se hlizesc la urmele din piele
și nu-nțeleg cum cerul
se-ncăpățânează
să-și înfigă unghiile
în colțuri de soare,
având scuza
perfectă
îngropată-n amintiri.


noroc cu timpul
ramificat în gene,
care-mi astâmpără
setea de nori,
așternuți în fiori,
pornind din mediastin. 

joi, 12 iunie 2014

aramă.


vârfuri de gene prinse-n piele
gravează
somnul 
pierdut odată
cu cerul.

roua-mi strânge resturile
în stern
și-mi astâmpără
gândurile amorțite
în ventricule.
iar
stropii se leagă
în cioturi
și-mi înghit
golul din clavicule.
alungându-mi teama
născută-n omoplați,
nimicul și-a pierdut locul
de sub epidermă
și se zbate-n pori.


nu-i cer să rămână,
doar aripi
să sper. 

luni, 19 mai 2014

refren.


se-nchid cuvintele
în larmă:
abia le-nțeleg,
abia le simt oftatul
ascuns în semne de-ntrebare.
nu-i nimic să-aline neștirea
găsită-n spații,
nimic să-alunge suspensia din tăceri.


punctul e doar amintirea scuzelor îngânate
în gând.

______________
uneori mă mir/mi-e milă. 


miercuri, 7 mai 2014

Previzibil

s-a stins lumina.

mă foiesc pe scaun
și-aștept ca întunericul
să-mi strângă claviculele
cu brațe-nghețate.
îmi lipesc tălpile de podea
să-l simt cum se zbate
căutându-mi umbra
furându-mi din timp.

îi miros plăcerea din sudoare
și-i ascult tăcerea
mușcată de nesiguranță
lipsită de viață
îl regăsesc
abia în golul din privire.

am stins lumina. 


______________
ha.

vineri, 2 mai 2014

a mea.


știi cum s-ar vedea lumea din interior?

uneori avidă după soare,
alteori goală,
temătoare,
așteptând ca ploaia să o trezească
din iluzia morții.
dar cel mai adesea
nesigură,
pentru că timpul îi scapă printre degete,
pentru că mintea-i joacă feste
și inima se răsfață în zațul trecutului.

nu, nu mă-nțelege greșit...
nu-i amară.

ci
e servită cu o plăcere
de-un masochism asumat,
în contextul ăsta abia controlat.

știi cum s-ar vedea lumea din exterior?
deloc. 


sâmbătă, 26 aprilie 2014

Ca să adormi...

hai să-ți spun povestea cerului:

mințea pe pământ
că noaptea nu-i aparține,
că stelele-l alungă
ca luna să-și desfete orgoliul
cu trecerea timpului.
mințea
în timp ce norii i se strângeau 
în coșul pieptului
și-l priveau resemnați
în alb înghețat,
în ploi deșteptate-n sevraj.

ceru-și mințea
așteptarea
cu albastrul senin
din privire,
în timp ce viermii-i mișunau prin vintre.

de atunci
se tot lasă înghițit de anotimp
și nu mai simte,
cum cu fiecare clipă ce trece
tot pe el se minte. 


hai să-ți spun povestea cerului.
Care cer?

_______________________
la margine...

miercuri, 16 aprilie 2014

inventar

rămân urme
reci,
șoapte stinse
și haos în gene.

rămân 
două brațe
amputate
și amar în piele.


(mă) strâng
resturi de cer
și 
(îmi) rămân
goală. 

_____________
fragmentat.

miercuri, 9 aprilie 2014

incognito.

dincolo de greutatea pleoapelor,
dincolo de tremurul din voce,
dincolo de goana din tăcere,

se zbate un gând.

și-l leg de capete, 
îl arunc în uitare,
revine-nsetat,
îl calc în picioare.
îl dezleg,
îl ascult,
îl sufoc
cu dor 
și dispare.


degeaba.

se hrănește din goană, 
și se-ascunde-n tăcere,
îmi cutremură pleoapele
când îmi curge prin vene.

__________________
în derivă.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

sieși

până și visele mi s-au trezit la viață.
au propriul maraton
de deziluzii, temeri și răni 
cu care
noaptea-mi astâmpără
nevoia de somn.

se mimează.

d-aia pielea se-ncăpățânează
să păstreze pori deschiși
prin care timpul
să simtă tremurul
anesteziat de cer.

pielea-i murdară
rănile-s deschise
din nopțile promise
a început să
doară.
________________
masochiști.

miercuri, 26 martie 2014

solfegiu.

Semnul întrebării,
Două puncte
și un altul uitat în suspensie.

îmi dă cu virgulă.


____________________
dăm foaia.

luni, 24 martie 2014

În

amurg,
dezvelit de șoapte,
îmi vindeci capilarele
de insomnii
și-mi străbați pielea
cu virgule,
tăceri
și noapte.
Te afunzi
în pori
și-absorbi 
ritmul notelor uitate.

în torace e liniște,
a trecut furtuna. 

____________________
cu ochii închiși. 

sâmbătă, 22 martie 2014

Sunt...

amărui
în gene,
scrum pe buze,
fum în gânduri,
fiori înțesați de temeri
și zâmbet dilatat în pupile.

sunt 
doar trepte spre soare
susținute de cer.



miercuri, 5 martie 2014

negură.

unghiile trasează un contur 
diform
și se-nfig în liniștea goală.
noaptea 
ochii absorb reflexul genelor,
iar luna,
anemică,
mi se închide-n
palmă.
pulsul își mimează rutina
ploaia îneacă lumina

din mine

toamnă.



duminică, 2 martie 2014

departure.


se scurge cerul
în nervuri,
se împrăștie pe sub 
membrană
și-și caută
sufletul,
s-astâmpere
haosul din nori.

sacrilegiu:

vântul
n-așteaptă
ca
ploaia să-și hrănească
tremurul
cu voci, priviri
și piele
și-i
alungă stropii.


doar 
în vârf de ramuri,
timpul mai 
ține
de-un gând,
de-un zâmbet,
de-o speranță,
în timp ce
sufletul,
de
dor, 
îngheață.


____________

marți, 11 februarie 2014

panaceu.

uite 
cum 
se desface lumea-n două,
se așază pe vârfuri de gene
și-așteaptă ca gândurile să se strângă 
în 
colțuri de ochi
și să se scurgă
peste tăcerea
buzelor;
ca-n privire 
să rămână
doar oceanul, 
trădat de suflet
și scăldat 
în kaki.

uită
cum
s-adâncește în pori,
se cuibărește în gol
și vindecă răni.

uită-te
a-
cum. 

_______________
de ce crezi că-s aici?


joi, 6 februarie 2014

haos.

surd
îmi bate
iarna
în tâmple
și-aștept
ca
noaptea
să uite
iar
tot
ce-mi rămâne
în suflet
să se desprindă
din 
cer.

luna mimează
tăcerea.



duminică, 2 februarie 2014

Când...



doi ochi 
pândesc
orbi
și
așteaptă-n
surdină.

două luni 
aprind 
noaptea
și-i
alungă temerile-n
stele.

sufletul
se predă-n
secunde
amăgite de simțuri.

în timp
ce
liniștea
urmelor
apasă-n piele.

...dOare?

_____________
37,

vineri, 24 ianuarie 2014

tu.

rămâi pe margini
de gânduri.
ascuns printre secunde,
mi te trezești în rânduri
și-mi alinți tăcerea
cu larmă.

tot

tu
mă amețești cu
amar de
țigară,
și-mi orbești privirea
cu urme 
de iarnă.
când noaptea-mi
amorțește
simțurile în vânt.
tu-
mi
devii
cer
prin cuvânt.

___________________
37.


duminică, 5 ianuarie 2014

îmi.


Printre capilare amorțite:

rătăcit, 
te-ascunzi
și-amuțești
în umbra porilor.
trezit,
amețești
în bătaia pleoapelor.
grăbit,
aluneci printre gene
și te pierzi
printre tăceri
și scuze.
îmi intri în piele.


îmi pulsezi în buze.