de teama
gândului
că
timpul
va redeschide răni,
își va înfige ghearele
în voci
și va hrăni
treptat
negrul de sub pleoape.
iar lumina
se scurge printre gene
și-mi alină
setea din pori
în amintirea nopților secate.
doar cerul mai simte
cum așteptarea înghite
negrul de sub pleoape
în separeu de șoapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu