miercuri, 18 iunie 2014

solstițiu în privire.

capilarele apatice își caută
locul în uitare.
se hlizesc la urmele din piele
și nu-nțeleg cum cerul
se-ncăpățânează
să-și înfigă unghiile
în colțuri de soare,
având scuza
perfectă
îngropată-n amintiri.


noroc cu timpul
ramificat în gene,
care-mi astâmpără
setea de nori,
așternuți în fiori,
pornind din mediastin. 

joi, 12 iunie 2014

aramă.


vârfuri de gene prinse-n piele
gravează
somnul 
pierdut odată
cu cerul.

roua-mi strânge resturile
în stern
și-mi astâmpără
gândurile amorțite
în ventricule.
iar
stropii se leagă
în cioturi
și-mi înghit
golul din clavicule.
alungându-mi teama
născută-n omoplați,
nimicul și-a pierdut locul
de sub epidermă
și se zbate-n pori.


nu-i cer să rămână,
doar aripi
să sper.