marți, 31 decembrie 2013

Separeu de șoapte

liniștea fuge
de teama
gândului
timpul 
va redeschide răni, 
își va înfige ghearele
în voci
și va hrăni 
treptat
negrul de sub pleoape.

iar lumina
se scurge printre gene
și-mi alină 
setea din pori
în amintirea nopților secate.

doar cerul mai simte
cum așteptarea înghite
negrul de sub pleoape
în separeu de șoapte.

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Mut. II


În cadrane, 
cântărești lumina
ca timpului să-i rămână 
de-o privire.

n-aștepți ca secunda
să-și termine
rutina,
că deja alungi
tremurul din gânduri.

te-mbraci în liniște
și te-nchizi în rânduri.

privești prin mine.

joi, 26 decembrie 2013

Mut.


secvențe de lumină 
mă coboară-n mare
și mă lasă să-nec
temeri,
gânduri,
șoapte.

le las pe toate să crape

în surdină

capilarele se agață de viață,
soarele-și ferește privirea,
doar marea acceptă pieirea:

dansul vocalelor,
urletul consoanelor, 
apăsarea din punct,
ultimul cuvânt.

mut.




vineri, 13 decembrie 2013

Tăceri.


se așterne-n cer
tăcerea
și timpul 
cade-n suspensie.

decupaj.

stelele,
scăpate din cuști
de gânduri
scăldate-n negrul lui „a fost,”
se strâng în noduri,
în timp ce
ultimul strop de lumină
se-nchide-n pleoape
și-așteaptă
ca noaptea să treacă.

nimicul s-a păstrat
în răni,
iar
zâmbetul în 
amintiri. 

ui
      -ceri.

___________________
doar amorțit.