refren.

se-nchid cuvintele

în larmă:

abia le-nțeleg,

abia le simt oftatul

ascuns în semne de-ntrebare.

nu-i nimic să-aline neștirea

găsită-n spații,

nimic să-alunge suspensia din tăceri.

punctul e doar amintirea scuzelor îngânate

în gând.

______________

uneori mă mir/mi-e milă. 

tu.

rămâi pe margini

de gânduri.

ascuns printre secunde,

mi te trezești în rânduri

și-mi alinți tăcerea

cu larmă.

tot

tu

mă amețești cu

amar de

țigară,

și-mi orbești privirea

cu urme 

de iarnă.

când noaptea-mi

amorțește

simțurile în vânt.

tu-

mi

devii

cer

prin cuvânt.

___________________

37.

îmi.

Printre capilare amorțite:

rătăcit, 

te-ascunzi

și-amuțești

în umbra porilor.

trezit,

amețești

în bătaia pleoapelor.

grăbit,

aluneci printre gene

și te pierzi

printre tăceri

și scuze.

îmi intri în piele.

îmi pulsezi în buze.