miopie

e amuzant cum umbrele 

se dezbracă de noapte,

mi se lipesc de tălpi

și-mi numără pașii

ca nu cumva

să-mi piardă

urma

când soarele fuge-n asfințit. 

apoi

se-nghesuie mioape

în restul de suflet,

respirându-mi pielea

fără contur. 

_____________

ecou. 

criterii de selecție.

doi ochi miopi,

două brațe goale,

gene mâncate de scrum,

buze crestate de soare,

larmă-n gânduri

și unghii roase din carne.

te văd în oglindă

și parcă nu sunt. 

racordaj.

nu-i nimic.

praful adapă genele cu vid,

se scutură de mine

și-mi adoarme pe stern.

doar

ochii-și deschid pupilele în mijlocul gândurilor

și se hlizesc ironic la handicapul timpului,

în timp ce
oasele se strâng în ghem

și-mi cuibăresc în cioturi negrul nopții.

s-a ales praful

cu mine.

_________________________
de mult nu mai e despre tine.

ironia sorții.

Ce facem cu spațiile închise?

cu ce hrănim pereții

când ferestrele rămân fără lumină,

când tavanul îmi atinge tălpile

și-mi zgârie pielea cu ultimele rugăminți?

cu ce-mi susțin zidurile,

când ecourile îmi apasă tâmplele,

când podeaua-și privește griul scăldat în ploi

și-mi împinge-n colțuri resturi de suflet?

ce faci

când nimicul mi se cuibărește-n brațe

și-mi roade cioturile de zâmbet?

ce fac?

mut III.

1

2

2,3

mi-au scăpat unghiile în piele

2,5

mi-am adunat golurile și-am prelins în mare

ploile din colț de ochi

2,7

mi-am stins oftatul cu ultima gură de lună

și-am așteptat ca soarele să-și strângă razele-n mijlocul pieptului

cât să lumineze-n capăt de lume.

2,9

pleoapele și-au pierdut plumbul

și și-au așternut în vârf de gene strigătul nopții

3.

mi-am înecat cerul. 

solstițiu în privire.

capilarele apatice își caută

locul în uitare.

se hlizesc la urmele din piele

și nu-nțeleg cum cerul

se-ncăpățânează

să-și înfigă unghiile

în colțuri de soare,

având scuza

perfectă

îngropată-n amintiri.

noroc cu timpul

ramificat în gene,

care-mi astâmpără

setea de nori,

așternuți în fiori,

pornind din mediastin.