mințea pe pământ
că noaptea nu-i aparține,
că stelele-l alungă
ca luna să-și desfete orgoliul
cu trecerea timpului.
mințea
în timp ce norii i se strângeau
în coșul pieptului
și-l priveau resemnați
în alb înghețat,
în ploi deșteptate-n sevraj.
ceru-și mințea
așteptarea
cu albastrul senin
din privire,
în timp ce viermii-i mișunau prin vintre.
de atunci
se tot lasă înghițit de anotimp
și nu mai simte,
cum cu fiecare clipă ce trece
tot pe el se minte.
hai să-ți spun povestea cerului.
Care cer?
_______________________
la margine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu