negru.

vii.
pleci.
te-ntorci.
te răsucești
și stai pe vârfuri
să nu-ți simt inima
cum se zbate în ecou.

dar e tăcere.
și pulsul
doare
încât cerul se sparge
în surdină
și scapă în sufletul meu
bucăți de timp..

tu-mi rătăcești în răni
și le deschizi.

negru.

Gol.

și e atât de ciudat
cum timpul parcă stă în loc
și rabdă,
și-ascultă
temeri
ruginite,
pitite
adânc
în mijlocul pieptului.

și-apasă,
și-apasă,
aerul să iasă,
durerea să rămână
lipită de stern.

_____________________
poate se va deschide cerul. poate.

Frig

se scurge noaptea din cer,
iar luminile îmi plâng chemarea.
se așterne timpul departe de îngheț,
iar ceața amuțește zarea.

strig
larmă
descântec

mi s-a închis sufletul
între patru pereți
și-o teamă:
să nu devin și eu

iarnă.

______________
cine ar fi crezut...

Doar atat.

Blocaj.

Reflex.

ne alergam unul pe altul,
sperand ca unul se va opri
sa asculte:
vantul cum se asterne printre pori,
soarele ce si-a pierdut dogoarea,
noaptea nascuta din nori,
frigul ce-ngheata asteptarea.

ne alergam pe noi insine,
sperand
ca timpul sa ne uite.

________________
E liniste si praf...