luni, 8 aprilie 2013

deșert.

cum să lași timpul
să-nghită din stropii de uitare
când tu
aștepți însetat
noaptea
să mai auzi o dată
strigătul nebun
al cerului rupt în două?
cum?
când ți se lipesc genele,
ți se usucă pleoapele
în așteptarea lor.

noaptea doare,
cerul moare.

ți-e dor.

2 comentarii:

Holy Sinner spunea...

Amarul caducitatii e o cantitate de moarte ce zace-n fiecare. Omnia vanitas - nu-i nicio oaza in desert,desertaciune.

cafeavecsourire spunea...

cerul nu moare, face punte cu visarea si se strecoara-n ticaitul ceasului, sa-ti fie alaturi cand nu dormi.