duminică, 24 februarie 2013

negru.


vii.
pleci.
te-ntorci.
te răsucești
și stai pe vârfuri
să nu-ți simt inima
cum se zbate în ecou.

dar e tăcere.
și pulsul
doare
încât cerul se sparge
în surdină
și scapă în sufletul meu
bucăți de timp..

tu-mi rătăcești în răni
și le deschizi.

negru.

2 comentarii:

cafeavecsourire spunea...

de ce e cerul condamnat sa piara in lumea ta?

mi-era dor de cuvinte, multumesc.

Ebe. spunea...

Poate că eu sunt de vină. Poate că eu îl duc la pierire de fapt.