mă foiesc pe scaun
și-aștept ca întunericul
să-mi strângă claviculele
cu brațe-nghețate.
îmi lipesc tălpile de podea
să-l simt cum se zbate
căutându-mi umbra
furându-mi din timp.
îi miros plăcerea din sudoare
și-i ascult tăcerea
mușcată de nesiguranță
lipsită de viață
îl regăsesc
abia în golul din privire.
am stins lumina.
______________
ha.
2 comentarii:
îmi place cum scrii! sper să continui s-o faci și sper să-mi găsesc timp să te mai citesc din când în când, pentru că meriți. îmbrățișare!
Mulțumesc din suflet, Aryna! O imbrățișare caldă și blândă la fel ca versurile tale.
Trimiteți un comentariu